Centrul Medical Betania

Absolvent al Facultăţii de Medicină în anul 1982, îşi începe activitatea în condiţii precare într-un dispensar medical rural în zona Aleşdului. De la începutul activităţii a dorit un standard adecvat privind actul medical prestat, fiind conştient că se poate face mai mult în acest domeniu. Visa să ajungă un medic care în primul rând să fie sigur că diagnosticul dat este cel corect iar apoi să poată oferi tratamentul adecvat.

Stând pe balconul apartamentului său din Oradea şi privind la magazinul de obiecte chinezeşti de la parterul blocului în care nu prea intrau clienţi, a început să gândească în viitor la posibilitatea deschiderii unui cabinet particular. Imediat a împărtăşit acest gând soţiei sale, Livia Creţ, medic pediatru. Era atunci un simplu vis...

În anul 1994 magazinul chinezesc s-a desfiinţat iar spaţiul a fost scos la vânzare. Visul începea să prindă contur. Cu sprijinul familiei a reuşit să strângă banii necesari cumpărării şi dotării spaţiului cu minimul necesar deschiderii unui cabinet medical particular.

La început lucrau aici trei persoane: dr. Creţ Ioan, dr. Creţ Livia şi o asistentă medicală. Se întrebau dacă vor avea suficienţi pacienţi pentru a putea să-şi achite cheltuielile de întreţinere a spaţiului. Începutul a fost într-adevăr modest, dar în scurt timp numărul pacienţilor a crescut semnificativ ajungând ca în ziua de azi pragul cabinetului său să fie trecut de cca. 80-100 pacienţi/zi.

În faza de început acordau consultanţă medicală pe două specializări: pediatrie şi ecografie. În timp au achiziţionat aparatură performantă cu ajutorul căreia fac majoritatea investigaţiilor clinice, ceea ce le permite stabilirea unui diagnostic bun în specialitatea Laborator clinic care implicit va duce la acordarea unui tratament bun.

Conştienţi că vor fi mulţi oameni care nu-şi vor permite să achite taxa de consultaţie, dar care ar avea neapărată nevoie de serviciile oferite, au decis ca pentru populaţia defavorizată (pensionari, copii străzii, elevi, studenţi) dar şi pentru orice om care la un moment dat se confruntă cu dificultăţi financiare, să acorde servicii gratuite sau cu taxă redusă.

Era un teren periculos, în opinia multora, care prevedeau că numărul celor care nu vor plăti va creşte în detrimentul rentabilităţii afacerii. S-au înşelat... La ora actuală în cabinet muncesc 7 persoane, inclusiv un biolog, un chimist şi un tehnician de laborator.

Toţi sunt acolo pentru a oferi servicii performante, de calitate. "Există un interes al pacientului de a fi bine tratat chiar plătind", concluzionează dr. Creţ. "Oamenii care vin la noi sunt extrem de mulţumiţi pentru că au în aceeaşi zi şi rezultatul analizelor şi diagnosticul şi medicamentele."

Fiindcă am ajuns în acest punct trebuie să subliniem faptul că în urma unei consultaţii la cabinetul medical Betania, se distribuie medicamentele gratuit, bineînţeles în măsura posibilităţilor existente. Acest lucru este posibil datorită unor fundaţii din străinătate dar şi a seriozităţii cu care dr. Creţ a respectat înţelegerea cu dânşii de a acorda gratuit medicamente celor care au nevoie de ele.

Lucrurile nu se opresc însă aici. "Pentru viitor ne gândim la o policlinică şi la alţi colaboratori, mai multe specializări", ne mărturiseşte dr. Creţ. Urmează să gândească strategia şi să achiziţioneze un nou spaţiu deoarece cel în care functionează în prezent este impropriu pentru un asemenea proiect, proiect în care ajutorul oferit de ROMCOM este binevenit.

Deviza sub care a început :"Un diagnostic bun, un tratament bun" l-a determinat la o continuă perfecţionare şi constituie în continuare o motivaţie de a deveni din ce în ce un mai bun profesionist, atât el cât şi întreaga echipă medicală a centrului Betania.