Arnos

Ideea unei afaceri personale i-a venit în urma unei vizite făcute unui prieten din Ungaria care avea propria sa afacere şi care, pe lângă un trai decent, îi asigura şi satisfacţia de a munci şi a clădi ceva cu propriile forţe.

Au fost momente de cumpănă pentru familia sa destul de numeroasă, care se descurca din ce în ce mai greu cu salariul primit de capul familiei, ca un simplu angajat al unei întreprinderi din Oradea. Era nevoie de o schimbare radicală...

Astfel împreună cu fratele său au început să gândească un plan de afacere. În primul rând, trebuia să fie ceva la care se pricepeau cât de cât şi în al doilea rând, trebuia să vină în întâmpinarea cerinţelor pieţei. În cele din urmă, consultându-se cu soţiile lor au decis să pornească o afacere de producţie de paste făinoase.

În anul 1992, luna iulie, au înfiinţat firma şi chiar în acea lună au şi început să producă. Primul utilaj, utilajul fără de care nu puteau demara afacerea a fost achiziţionat de la ROMCOM. Cu ajutorul acestuia puteau să producă 100 kg tăiţei în 16 ore. Deoarece în perioada aceea piaţa era destul de săracă în acest domeniu, nu au avut probleme în comercializarea produselor.

După un an în care şi-au desfăşurat activitatea într-un spaţiu foarte restrâns, s-au gândit la dezvoltare şi primul pas a fost construirea, în etape, a două încăperi: una destinată uscării pastelor iar cealaltă producţiei propriu-zise.

În anul 1994, datorită faptului că firma devenea din ce în ce mai profitabilă, conducerea ROMCOM, respectiv Dl. Georges Dubi a decis că merită să fie încurajaţi. Au reuşit astfel să achiziţioneze atunci un utilaj performant cu ajutorul căruia puteau produce mult mai mult, şi anume 1000 kg/16 ore. Câştigul a fost enorm pentru firma d-lui Gere, producţia crescând de 10 ori şi calitatea îmbunătăţindu-se considerabil.

Ambiţia şi puterea de a lupta a d-lui Gere şi a asociatului său au făcut ca afacerea lor să nu stagneze ci să prospere cu fiecare an ce trecea.

Pe măsură ce firma s-a dezvoltat, a fost nevoie ca pe lângă membrii familiei care munceau în cadrul firmei să se mai facă angajări.

În anul 1996 un alt pas foarte important a fost achiziţionarea a două uscătoare semi-automate performante, tot cu sprijinul ROMCOM. Din nou calitatea produselor sale a crescut. A reuşit să acopere toată capacitatea de producţie atât ca spaţiu exploatat, cât şi ca utilizare a maşinilor.

În anul 1999 au început construirea unei mini fabrici moderne cu posibilitate de extindere având o infrastructură modernă.. Pe lângă utilajele avute au achiziţionat şi altele noi, cum ar fi o maşină de presat în vid cu ajutorul căreia se elimină bulele de aer din paste. De asemenea au cumpărat o maşină de ambalare. Datorită acestor investiţii, productivitatea muncii a crescut considerabil iar calitatea s-a îmbunătăţit vizibil.

La ora actuală, în fabrica d-lui Gere lucrează 31 de persoane distribuite în trei schimburi. Cam 70-75% din producţia zilnică se comercializează în judeţul Bihor, iar restul în alte 7 judeţe limitrofe acestuia.

Deoarece nu a avut o pregătire profesională în domeniul conducerii afacerilor, dl. Gere recunoaşte că logistica şi seminariile organizate de ROMCOM au fost de foarte mare folos pentru dânsul. Experienţa pe care a dobândit-o de-a lungul anilor îl ajută să depăşească etapele dificile pe care le are de trecut şi să gândească mereu din perspectiva de dezvoltare a firmei.

"Ca să câştigi piaţa", ne spune Dl. Gere "trebuie să te respecţi pe tine însuţi. Produsul câştigă prin calitate". Ceea ce îl caracterizează în mod evident pe acest om de afaceri este pasiunea cu care munceşte şi dorinţa de a urca din ce în ce mai sus, păstrând echilibrul între cantitate şi calitate.