Măsura 312 – O singură sesiune în 2011 pentru microîntreprinderile din mediul rural
Prin Măsura 312, microîntreprinderile din mediul rural vor beneficia anul acesta de o singură sesiune de depunere a proiectelor în perioada 2-31 mai, suma alocată pentru anul 2011 este de 89.000.000 Euro. Suma este uşor mai mică decât în anul 2010 când a fost tot o singură sesiune, suma alocată în 2010 a fost de 95.857.420 Euro.
Măsura 312 – “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” are un grad de finanţare nerambursabilă de 70% a cheltuielilor eligibile, din aceasta cauză a stârnit un interes major în ultimii 2 ani, un alt motiv a fost si faptul că se puteau cumpăra echipamente agricole.
În cadrul acestei măsuri se pot achiziţiona utilaje şi echipamente destinate, fie pentru activităţi de producţie cât şi pentru prestarea de servicii în mediul rural, se pot construi spaţii de producţie, precum şi achiziționarea de licenţe, brevete. Important – achiziţionarea de mijloace de transport specializate şi utilaje reprezintă o cheltuială eligibilă, atât timp cât acestea deservesc în mod direct activităţile specifice desfăşurate propuse prin proiect iar necesitatea achiziţionării lor este justificată în studiul de fezabilitate/memoriu justificativ.
O noutate o reprezintă faptul că beneficiarul trebuie să facă dovada deţinerii cofinanţării proiectului, fie printr-o scrisoare de confort, fie prin extras de cont.
Pentru obținerea unei scrisori de confort, puteți contacta ofițerii noștri de credit la nr. de tel. 0259-479.793, e-mail office@romcom.ro sau prin formularul de contact.

